4.3 Is It OK To Doubt?

Îmi amintesc cum după ce am luat permisul de conducere trebuia să o duc pe mama peste tot. Îmi amintesc cum în timpul acestor deplasări, ea îmi punea adesea o mulțime de întrebări legate de credință. La vremea aceea, eu încă încercam să-mi dau seama de credința mea. Știam multe lucruri despre Isus și despre Biblie, dar aveam întrebări despre amândouă. Cu timpul, credința mea s-a întărit, dar trebuie să recunosc că am avut de-a face cu câteva îndoieli destul de serioase, și încă mai am. Mama voia cu adevărat să cred, pentru că însemna foarte mult pentru ea. Poate însemna mult și pentru multe alte persoane din viața noastră. Astfel, când avem îndoieli cu privire la credință, uneori este posibil să pară că le dezamăgim pe acele persoane. Însă îndoiala a făcut parte întotdeauna din credință, și așa va fi mereu. Este firească, este reală și este un lucru acceptat de creștinism. În regulă, dovedește-mi! După ce Isus a înviat din morți, El a ieșit pe picioare din mormânt și S-a arătat ucenicilor. Ei bine, celor mai mulți dintre ucenicii Săi. Când aceștia L-au văzut, au fost uimiți. Lacrimile lor de durere s-au transformat în lacrimi de bucurie. Aceștia I-au văzut rănile de pe mâini și din coastă. I-au auzit vocea, iar credința le-a revenit. Unul dintre ucenici nu era de față. Numele lui era Toma. În următoarele zile, ucenicii au mers la Toma și i-au spus cele întâmplate. Ce văzuseră, ce auziseră și ce simțiseră ei. Însă Toma le-a spus: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” Prea des, când se discută despre această relatare, oamenii sunt duri și nu sunt corecți când vorbesc de Toma. I se spune „Toma necredinciosul” și se consideră că acesta ar fi trebuit să asculte și să creadă. Dar haideți să ne punem în locul său, în pielea lui Toma. Dacă tu sau eu am pierde pe cineva drag, iar membrii familiei ar veni la noi și ne-ar spune: „N-o să ghicești ce s-a întâmplat! S-a întors. A murit, dar acum a înviat!” Cât de ciudat ar fi dacă doar ai spune: „Tare!” Imediat membrii familiei tale sau prietenii s-ar întreba: „Măcar îți pasă?” Dacă nu ai vedea cu ochii tăi, ți-ar veni greu să crezi. Nu pentru că nu ai suficientă credință, ci pentru că iubești atât de mult respectiva persoană, încât nu poți trece din nou prin durerea de a o pierde iar, de a-ți face speranțe, iar apoi de a fi dezamăgit. Cred că asta s-a întâmplat cu Toma. A fost vorba de ce simțea el. Nu însemna că era împotriva lui Isus, el voia să-L vadă iar pe Isus și să creadă iar. Doar că nu voia să-L piardă iar. Iar Isus a fost atât de înțelegător cu Toma. I S-a arătat în persoană și nu l-a criticat că nu crede. Nu i-a înșirat motivele pentru care trebuia să fi crezut. El i-a spus: „Adu-ți degetul încoace [...] și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea.” El i-a dat lui Toma ocazia de a crede din nou. De a avea din nou speranță. Îmi place mult că Isus a ales să fie înțelegător, în loc să critice. Dumnezeul care S-a făcut om și a suferit moartea pentru noi, Și-a arătat urmele rănilor pentru a veni în întâmpinarea lui Toma. El a mai spus: „Pentru că M-ai văzut ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut.” Când Isus a rostit aceste cuvinte, El s-a referit la noi, oamenii de azi. El a spus că știe cât de greu poate fi să crezi, cât de greu poate fi să speri. Însă mie îmi place foarte mult această întâlnire, și mă identific foarte mult cu ea. Cred că este la fel cu mulți dintre noi. Isus l-a eliberat pe Toma de nevoia de a se preface că nu are îndoieli. El i-a dat permisiunea lui Toma să fie sincer, să aibă îndoieli, să pună întrebări și să caute răspunsuri. Într-un fel, nu putem niciodată ști cu adevărat cum era Isus, pentru că noi n-am fost prezenți acum 2.000 de ani. Dar avem cele patru relatări istorice despre viața Sa, care ne descriu incredibila Sa bunătate și iubire. Acest lucru este susținut chiar și de istoricii vechi ai acelor vremuri. Istoricii Plinius și Lucian vorbesc despre El ca despre un învățător înțelept și foarte respectat, iar Josephus vorbește chiar și despre lucrările Sale minunate. Unii spun că Isus a fost doar un om înțelept, un mare învățător religios. Însă niciun înțelept nu a pretins vreodată că are puterea de a ierta păcatele așa cum a făcut Isus cu femeia prinsă preacurvind. Și niciun înțelept nu a știut vreodată dinainte detaliile intime despre nenumărate persoane, așa cum a demonstrat Isus că știe în cazul femeii aflate în suferință. Și niciun înțelept nu a înviat vreodată din morți, nu Și-a căutat ucenicii încercați de cele mai mari îndoieli și durere, nu le-a arătat mâinile și picioarele rănite și nu le-a spus: „Credeți-mă, este adevărat!”