7.3 Can I Belong In Church?

Mai este o poveste ce trebuie spusă despre creștini. Aceasta nu ne scuză, și nici nu ne justifică greșelile, însă îmi amintește că există lucruri cu care noi, creștinii, ne putem mândri. De-a lungul istoriei, urmarea stilului de viață și a exemplului lui Isus a schimbat lumea. Sunt povestiri despre nenumărate școli, spitale și adăposturi pentru oamenii străzii, care nu doar că au fost deschise și susținute financiar de biserici, dar au și fost conduse de creștini cu bunătate, grijă și iubire plină de sacrificiu. Cu toate că o bună parte a bisericii s-a făcut vinovată de justificarea sclaviei, au existat și bărbați și femei, precum Abraham Lincoln, William Wilberforce, Harriet Tubman, care erau hotărâți să-i pună capăt. Aceștia voiau să-i pună capăt prin cuvintele Bibliei, prin viața lui Isus și prin convingerea că eliberarea sclavilor a fost dintotdeauna dorința lui Dumnezeu. Fiecare om a fost făcut după chipul Său, toți suntem egali. Acest lucru nu s-a întâmplat numai în trecut. Și astăzi există exprimări frumoase și radicale ale acestui lucru, atât aici, cât și în întreaga lume. Sunt mii de organizații și biserici creștine care lucrează în unele din cele mai problematice părți ale lumii, unde duc speranță și schimbare. Una dintre organizațiile creștine dragi sufletului meu, care lucrează cu persoanele de neatins din cadrul societății, este Misiunea pentru leproși. Deși astăzi este o organizație internațională de caritate, aceasta a început firav aici, în Irlanda. Bazele acesteia au fost puse de un irlandez pe nume Wesley Bailey, în anii 1870. Acesta a făcut o scurtă călătorie în India, și a vizitat o colonie de leproși din zona rurală a Indiei, la vederea căreia s-a întristat enorm. El a spus că, dacă ar exista vreodată vreo lucrare asemănătoare cu cea a lui Hristos, aceasta ar fi aceea de a merge în mijlocul acestor sărmani suferinzi. Adesea, când oamenii aud cuvântul „lepră”, ei cred că este vorba de o boală, din trecut, a pielii, un aspect tragic al lumii de atunci. Și, deși acest lucru este adevărat în majoritatea țărilor occidentale, pentru că avem tratamentul pentru ea, din păcate, în lume încă mai sunt 16 țări care suportă în continuare consecințele și stigmatul leprei. Recent, împreună cu Misiunea pentru leproși din Irlanda, am mers în partea de sud-est a Indiei, unde am ajutat la documentarea lucrării misiunii. În timp ce ne deplasam acolo, cei din echipă mi-au explicat că la fiecare două minute o persoană aude spunându-i-se cuvintele: „Ai lepră!” Am fost șocat când am aflat că urma să-i luăm interviu unei tinere pe nume Yeshwari, care era mult mai tânără decât mine și care, din nefericire, auzise spunându-i-se acele cuvinte. În timp ce îi luam interviul, se citea pe fața ei cât era de devastată, când ne spunea că-și pierduse locul de muncă din cauza leprei. Ea ne-a explicat că familia ei nu doar că avea probleme financiare, dar mai și sufereau de pe urma faptului că erau excluși din comunitate. Cu toate acestea, ea era veșnic recunoscătoare și plină de bucurie pentru ce făcuse pentru ea Misiunea pentru leproși. Organizația o tratase de această boală și se luptase să-i șteargă stigmatul pe care-l avea, investind în ea și în familia ei. Și nu doar atât, dar au și ajutat-o să-și recapete locul de muncă. Dacă misiunea organizației ar fi doar unidimensională, Yeshwari ar primi doar tratamentul, nu și soluția. Misiunea pentru leproși urmează exemplul misiunii lui Isus aducând vindecare, redând demnitatea și eliminând stigmatul. Este o expresie superbă a bisericii de astăzi. Dacă te-ai concentra doar pe lucrurile negative pe care le-au făcut oamenii din biserică, n-ai vedea niciodată imaginea de ansamblu. Eu sunt copleșit de cealaltă față a povestirii: Toți acei bărbați și toate acele femei pline de curaj care știu că astăzi, în întreaga lume, se fac remarcați prin faptele lor. Ei îi iartă pe cei care-i persecută, duc mâncare și apă celor aflați în suferință și-i educă pe cei care nu au aproape nimic. Ei nu se gândesc la răul care a dus la acele lucruri. Doar slujesc, iartă, se ridică și merg mai departe. Toate acele persoane alcătuiesc biserica, așa cum o văd eu. O comunitate mai mare, din care-mi place să fac parte. Pare să existe o linie de delimitare între momentele pe care creștinii și-ar dori să le uite și cele cu care creștinii se mândresc. Însă, când biserica trăiește și iubește asemeni lui Isus, aceste clipe dătătoare de speranță au ecou generații la rând. Mie personal, de aceea îmi place să fac parte din ea.