6.3 Will It All Be Worth It?

Mai există o povestire în Evanghelia lui Ioan, din care aflăm că la un moment dat, Isus și ucenicii Săi, mergând pe drum, întâlnesc un orb din naștere. Ucenicii percepeau lumea în termeni extrem de simpliști și asociau suferința acestui om cu păcatul. Astfel, ei s-au întors spre Isus și au spus: „Învățătorule, cine a păcătuit omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” Ca de obicei, Isus nu a dat un răspuns simplu. El a spus: „Puneți întrebarea greșită. Căutați pe cineva pe care să dați vina. Aici nu este vorba de cauză și efect. Mai degrabă priviți ce poate face Dumnezeu.” Creștinismul nu se concentrează în primul rând să explice cum sau de ce are loc suferința. În schimb, Isus ne invită să reacționăm la suferință. Scriitorul Mike Iaconelli, într-una din cărțile sale, ne povestește despre o perioadă când fiica sa era foarte bolnavă, iar el se afla în camera de așteptare a spitalului. Dincolo de una din acele uși, el știa că fiica lui se lupta să trăiască și că lucrurile nu arătau bine. Reacția lui firească a fost să se roage. Încercând să facă acest lucru, nu-și putea închide ochii, să-și ia privirea de la celelalte persoane din încăpere. Copilul lui nu era singurul bolnav și în suferință, iar el nu era singurul părinte căruia îi era frică. Încercând să se roage, el a realizat faptul că nu putea să se roage doar pentru copilul lui, deoarece credința nu înseamnă doar să ne facem nouă înșine viața mai bună. În schimb, el s-a rugat pentru fiecare părinte aflat în acea cameră, pentru fiecare copil aflat dincolo de uși. Să-L iubești pe Dumnezeu și să-i iubești pe oameni nu înseamnă doar să vrei ca Dumnezeu să schimbe situația ta personală, ci ca Dumnezeu să transforme lumea. Nu este doar despre a ne ruga să nu mai suferim noi, ci mai degrabă despre a ne ruga, a spera și a face ceva ca să nu mai existe suferință. Creștinismul nu ne promite o cale de a scăpa de suferință. În schimb, Biblia ne vorbește despre cum suferința ne poate fi de folos, pentru că suferința naște răbdare, iar răbdarea naște tărie de caracter, iar tăria de caracter naște speranță. Mai departe, ne spune să vedem suferința ca pe o bucurie, când avem de-a face cu tot felul de încercări și probleme, pentru că aceasta produce în noi perseverența. Lumea din jurul nostru, în realitate, duce lipsă de oameni plini de speranță, de oameni cu tărie de caracter, de oameni cinstiți și onești, de oameni care sunt perseverenți când trebuie să-I slujească lui Dumnezeu și pe alții cum pot ei mai bine. Toți tânjim după o lume fără suferință. - iar acesta este un „dar” cu litere mari - cei care au contribuit cel mai mult la această lume adesea au fost cei care au suferit cel mai mult. Nelson Mandela, spre exemplu, a fost pe nedrept închis timp de 27 de ani, iar când a fost eliberat, el a ales să-i ierte pe cei care l-au băgat în închisoare și și-a dedicat restul vieții reconcilierii rasiale în Africa de Sud. Sau Elizabeth Elliot. În anii ‘50, soțul acesteia era misionar în triburile din Ecuador. Într-una din călătoriile sale acolo, acesta a fost omorât de unul din bărbații tribului unde slujea. Cum a reacționat Elizabeth? Și-a petrecut următorii doi ani ca misionară în tribul care era responsabil de moartea soțului ei. Incredibil! Aceștia au schimbat lumea prin suferința lor și prin modul în care au reacționat la durere. În loc să dea vina pe alții pentru durerea lor, asemeni lui Isus, ei au ales să ierte, lucru care le-a adus vindecarea, eliberarea și pacea. Un alt lucru care-mi dă speranță este finalul despre care ne vorbește creștinismul. Ne vorbește despre un final unde nu va mai fi durere și nu va mai fi suferință. În ultima carte a Bibliei, numită Apocalipsa, Ioan, autorul acesteia, scrie: Și am auzit un glas tare [...] care zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii. El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” O parte din mine își dorește să am un răspuns mai simplu la suferință. Adesea m-am întrebat: dacă nu ar exista deloc suferință, le-ar fi mai ușor oamenilor să creadă? De asemenea, sunt conștient că probabil nu v-am oferit răspunsul pe care-l așteptați în acest episod. Sunt și mai conștient de acest lucru, pentru că mă aflu aici, în New York, la punctul zero, și îmi amintesc când eram adolescent în 2001, cum mă uitam la știri, urmărind această tragedie, în care mii de oameni și-au pierdut viețile în acea zi. Cum s-a putut întâmpla așa ceva? Ca un gând de încheiere, nu pot decât să vă spun unde am ajuns eu. Pe de o parte, am încredere că Dumnezeu este bun, dar pe de altă parte, tot mai am întrebări care nu-mi dau pace. Poate că voi avea aceste întrebări tot restul vieții mele. Însă mă las inspirat de viața lui Isus, de a-i sluji pe cei în nevoi, de a plânge alături de cei cu inima zdrobită și de a transmite oamenilor speranța că într-o zi Dumnezeu va face toate lucrurile noi.