Episod
5.3 Are Christians Out of Touch?
5 min.FHD
3 din 3Clipul 3 din 3Are Christians Hypocrites? (Episode 5) · 3 capitole
5.3 Are Christians Out of Touch?
Living a life of fear can keep you from entering into real relationships with other people.
ÎntrebăriÎntrebări conexe
Pune întrebarea taCitate biblice
Distribuie1 John 4:18
There is no fear in love, but perfect love drives out fear, because fear involves punishment. The one who fears has not been perfected in love.
Berean Standard Bible
Public Domain
Citește mai mult...Transcriere
Romanian (Română)
Frica are prostul obicei de a-ți sta în cale.
Te poate împiedica să-ți urmezi visurile.
Te poate convinge că nu ești destul de bun.
De asemenea, te poate împiedica să faci ce este bine,
tocmai de aceea frica nu prea face casă bună cu trăirea unei vieți de credință.
C.S. Lewis a făcut o afirmație inteligentă,
și anume că atunci când creștinii devin prea absorbiți de viața de apoi,
ei nu mai sunt folositori pe pământ.
Este ca și cum unii oameni înțeleg greșit porunca lui Isus
de a trăi în lume, dar nu ca lumea.
Aceștia se conving singuri că viața de creștin înseamnă să trăiești în siguranță,
ca într-un balon de protecție,
și că trebuie să-ți trăiești viața ca și cum lumea din jurul tău
este ceva de temut
și ceva de care trebuie să te păzești.
Problema cu acest fel de a înțelege lucrurile
este că astfel ținem viața la distanță, oamenii la distanță
și că ne răpește abilitatea de a schimba ceva.
Dă naștere unui stereotip de viață creștină trăită cu frică.
Dacă Isus ar fi cedat vreo clipă în fața fricii,
El nu i-ar mai fi întâlnit niciodată pe oamenii care aveau cel mai mult nevoie de El
sau nu S-ar mai fi ridicat să-i apere pe cei care nu se puteau apăra
în fața liderilor religioși,
nu ar mai fi mers niciodată în Ierusalim,
știind că mergea acolo să moară.
Unul dintre ucenicii lui Isus, Ioan, a făcut o afirmație extraordinară
într-una din epistolele sale către biserica primară.
El a scris: „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită izgonește frica.”
Nu vreau să fiu înțeles greșit:
Nu spun că dacă ești creștin devii imun la frică,
însă, cu cât începem să înțelegem și să ne încredem mai mult în dragostea lui Dumnezeu,
cu atât puterea fricii asupra noastră slăbește.
Cu cât conștientizăm mai mult faptul că suntem iubiți, cu atât ne este mai puțin frică să facem ce este bine
sau chiar să fim respinși.
Știu din propria experiență, uitându-mă înapoi, că atunci când am vrut cu orice preț să fiu iubit,
exact atunci m-am simțit cel mai nesigur,
când am încercat să câștig iubirea, când le-am făcut oamenilor pe plac.
pe măsură ce am început să cresc în siguranța iubirii lui Dumnezeu pentru mine,
atunci am început să devin mai încrezător,
mai puțin temător, mai mult eu însumi.
E ca și cum ar exista două moduri în care mi-aș putea trăi viața pentru Dumnezeu.
Primul ar fi să port acest costum alb, imaculat,
cu teama că voi fi judecat la final pentru cât de curat l-am păstrat.
Astfel, eu cu siguranță nu-l voi putea ajuta pe tipul
care are clar nevoie de ajutor să-și schimbe roata
sau să ajut o tânără care, în mod clar, a băut prea mult,
să ajungă acasă, pentru că mi-e teamă de petele pe care aceste lucruri
le-ar putea lăsa pe costumul meu imaculat.
Sau mi-aș putea vedea viața ca pe o lumină,
o lumină care trebuie să ajungă în locuri unde nu este lumină.
Înseamnă să aduc iubire în locurile unde aceasta este greu de găsit.
Înseamnă să duc speranță celor care și-au pierdut speranța,
îngrijindu-mă de cei pe care ceilalți îi consideră invizibili.
Isus, așa cum făcea El cel mai bine, a povestit o pildă, pentru a simplifica lucrurile.
Aceasta este adesea cunoscută drept pilda samariteanului.
Este despre un om care merge pe un drum ca acesta, de la Ierusalim la Ierihon.
Pe drum, el cade pradă unor tâlhari.
Aceștia îi iau tot ce are și-l lasă aproape mort
pe marginea drumului.
Primele persoane care dau de el sunt un preot și un levit.
Ambii au funcții importante în templul evreilor.
În loc să-l ajute pe om, ei o iau pe alături,
care, de fapt, este o glumă din partea lui Isus,
pentru că este bine-cunoscut faptul că acest drum este șerpuitor și îngust.
Practic nu o puteai lua pe alături.
Imaginea pe care Isus o zugrăvește este aceea în care acești lideri religioși
fie trec peste el, fie se cațără pe munte pentru a-l ocoli.
Motivul pentru care îl lasă acolo este că, așa cum am discutat în altă parte,
atingerea de anumite persoane, precum bolnavii, morții sau muribunzii,
ar fi făcut ca cineva să fie necurat și să nu poată intra în templu.
În această povestire, pentru ei trăirea credinței a însemnat să treacă pe lângă cel aflat pe moarte,
pentru a nu se întina și a-și îndeplini îndatoririle religioase.
Următorul om care trece pe acolo este eroul povestirii.
El este samaritean.
Mulți evrei îi disprețuiau pe samariteni, pentru că aceștia nu trăiau după aceleași reguli religioase.
Însă acesta, în loc să treacă pe lângă acel om, îl ajută,
îi îngrijește rănile,
îl duce până la un han din zonă și chiar îi plătește îngrijirile medicale de acolo.
În cazul preotului și al levitului,
teama de a-și încălca convingerile religioase
nu îi lasă, de fapt, să iubească.
Când creștinii înțeleg greșit Biblia sau învățăturile lui Isus
lucrurile se complică, iar oamenii ajung să fie egoiști.
În cazul samariteanului, iubirea este doar felul lui de a trăi.
Tocmai pildele de acest fel demontează stereotipurile negative creștine.
Ele îmi amintesc că, dacă Îl urmezi pe Isus, trebuie să trăiești, să trăiești din plin, și cu adevărat,
nefiind definit de frică, ci de iubire pentru ceilalți.