5.1 What is Authentic Faith?

Câteodată mi se pare greu să vorbesc despre credință. Unul dintre motive este acela că sunt atât de multe stereotipuri negative asociate cu oamenii credincioși. Este dureros faptul că unele dintre stereotipuri sunt chiar adevărate, din cauza câtorva extremiști și fanatici, care au comis și comit în continuare atrocități și pretind că le fac în numele lui Dumnezeu. Creștinismul în special are propriile stereotipuri, unele care, personal, încerc să nu mă definească, cum ar fi cel al Băiatului bun. Nu e nimic greșit să fii bun. Te rog, fii bun! Dar dacă eu sunt doar o persoană religioasă bună, care nu arată emoții reale sau nu pune suflet în ce este bine, atunci nu este bine. Sau dacă sunt Băiatul bun și sunt călcat în picioare și nu am niciun pic de demnitate, nici asta nu este bine. Această concepție greșită, des întâlnită cu privire la credința creștină este cel mai bine sintetizată de Ned Flanders din serialul animat cu multe sezoane Familia Simpson. El este super-Băiatul bun și religios perfect, cel puțin pe dinafară. Pe dinăuntru, el își reprimă permanent furia și mânia față de Homer, fiind tot timpul pe punctul de a exploda. Nu este un mod sănătos de a trăi. Credința, așa cum a trăit-o Isus, este ceva autentic, ceva plin de provocări, ceva plin de aventură. O viață în care dorințele și emoțiile nu sunt un secret, ca să le ascunzi, ci o sursă de energie care poate fi folosită pentru a produce schimbare. Spre exemplu, credința mă ajută să-mi exprim sentimentul de supărare. De obicei, noi ne gândim la mânie ca la un sentiment egoist și distructiv, și deseori așa este. Însă mânia în sine nu este nici bună, nici rea. Contează ce anume te face să fii mânios și ce faci cu acea mânie. Îți pierzi capul și izbucnești mânios când cineva îți pune prea multă brânză în sandvișul cu pui? Aceasta este o mânie nesănătoasă. Trebuie să ai grijă cu asta. Dar există lucruri pentru care ar trebui să ne mâniem, cum ar fi inegalitatea, nedreptatea, sărăcia, opresiunea. Când citesc despre viața lui Isus, aflu că El a înfruntat direct aceste lucruri. Și nu a fost doar blând. Nedreptatea Îl mânia. Însă felul în care Și-a exprimat mânia a avut întotdeauna ca rezultat schimbarea. La începutul Evangheliei lui Marcu, Isus S-a supărat pe liderii religioși, pentru că sistemul lor de convingeri era pe dos. Ei erau convinși că în ziua de Sabat, ziua de odihnă, nu trebuiau să facă nimic, nici măcar să vindece pe cineva. Păreau destul de bucuroși să-i lase pe cei în nevoi să sufere, când știau foarte bine că Isus avea puterea să vindece. Astfel, într-o zi de Sabat, când Isus a văzut un bărbat cu mâna uscată, și S-a dus la el să-l vindece, acest lucru i-a făcut pe liderii religioși să schimbe între ei cuvinte dezaprobatoare și să caute o ocazie ca să-L condamne. Acest lucru L-a mâniat pe Isus, și pe bună dreptate, pentru că felul în care ei înțelegeau să respecte legea era mai important decât să-i iubească și să-i ajute pe cei în nevoie. Însă dezaprobarea lor nu L-a oprit pe Isus. Acesta a mers mai departe și l-a vindecat pe bărbat. Acesta este un lucru interesant despre mânie și iubire. Mânia lui Isus este exprimată prin iubire față de bărbatul care are nevoie de vindecare. Iar iubirea lui Isus este exprimată prin mânie față de farisei. Mâniindu-Se pe ei și sfidându-i, le pune în față o oglindă și, practic, le spune: „Priviți în ce v-ați transformat! Ați fost creați să fiți mai mult decât atât.” Isus nu S-a mâniat doar de această dată. Când a dat de oamenii care foloseau templul, casa de rugăciune a lui Dumnezeu, ca pe o piață și ca pe un centru comercial, și nu ca pe un loc de închinare, El S-a mâniat. Le-a răsturnat tarabele și i-a alungat pe toți. Acest lucru nu înseamnă că Isus S-a pierdut cu firea sau că avea ceva împotriva comerțului. Acești profitori se lăsaseră purtați de val, iar prețul îl plăteau sărmanii. Aceștia stăteau în calea oamenilor care încercau să ajungă la Dumnezeu într-un loc foarte special. Isus ținea cu orice preț ca nimic să nu le stea în cale oamenilor care voiau să ajungă la Dumnezeu sau ca nimic să nu-L împiedice să-Și arate iubirea față de cei care aveau cel mai mult nevoie de ea. Este posibil ca Băiatul bun să dea bine și să pară religios, însă nu despre asta vorbește creștinismul. Dacă credința ar fi un bazin de înot, el ar fi tipul în slip, cu aripioare roz, în picioare pe marginea bazinului, încercând apa cu piciorul. Când Îl urmez pe Isus, trebuie să mă implic cu totul, și asta seamănă mai mult cu o scufundare până la fundul bazinului. Însă felul în care Și-a exprimat mânia a avut întotdeauna ca rezultat schimbarea.