1.3 What Does This Life Mean?

Ne-am uitat prin telescop și la microscop la dovezi care susțin existența lui Dumnezeu. Și, oricât de convingătoare ar fi acestea ele sunt dovezi exterioare. Ca să fim corecți în această discuție, ar trebui, de asemenea, să ne uităm și la dovezile interioare. Spre exemplu, noi toți simțim cumva că această viață contează, așa că spunem lucruri precum: „Nu-ți irosi viața!” Însă nu poți irosi decât ceva care e prețios sau valoros. Sau în momente de mare bucurie și satisfacție, spunem lucruri de genul: „Pur și simplu simt că m-am născut pe acest pământ pentru acest lucru.” Sau: „Simt că am fost menit să fac acest lucru. Oare ne amăgim singuri? Este acesta doar un mod de a da sens unei lumi lipsite de sens? Și se pare că noi suntem singurii de pe acest pământ care-și pun întrebarea: Ce înseamnă această viață? Dacă nu există Dumnezeu, atunci, deși acest loc este minunat, deși noi suntem minunați, totuși nu suntem decât o alcătuire întâmplătoare de atomi. Deși ar putea părea un lucru dur și nemilos, totuși, dacă Îl scoatem pe Dumnezeu din ecuație, nu mai rămâne niciun scop definit pentru care am fost creați. Asta nu înseamnă că nu putem da un sens lucrurilor pe care le trăim. Dar de unde vine impulsul de a crea și de a descoperi semnificația? Gândește-te la poveștile care ne taie respirația. Nu sunt ele doar simple cuvinte și teme menite să provoace o reacție în creierele noastre, făcându-ne să credem că putem crea o lume mai bună? Dar dragostea? Într-o lume lipsită de scop sau intenție, dragostea nu este decât o reacție biochimică. Dar dacă viața nu înseamnă decât chimie sau biologie, atunci de ce, atunci când ne aflăm la spital, la patul persoanei dragi, sunetul scos de aparatul de monitorizare a bătăilor inimii este cel mai important sunet din lume? De ce contează fiecare sunet? Când trecem printr-o tragedie, după moartea unei persoane dragi sau chiar după o despărțire grea, noi spunem că avem inima zdrobită. Dar ce înseamnă asta? Inimile noastre bat în continuare așa cum trebuie. Problema este cu un alt „ceva”, un lucru căruia îi spunem inimă, acel centru al nostru, acel loc care este cea mai adâncă parte a ființei noastre. Acolo simțim noi cea mai profundă durere după pierderea persoanelor dragi Și absența acelui lucru după care tânjim cu adevărat și pe care îl dorim. Dar de ce avem aceste doruri și dorințe? Cum le-am putea explica? Pe de o parte, noi avem nevoi fizice, cum ar fi foamea. Spre exemplu chiar acum, eu aș dori un con de ciocolată cu înghețată de vanilie. Doar fiindcă mi-e poftă de el, nu înseamnă neapărat că o să-l și primesc. Dar nu este adevărat că pofta mea de mâncare înseamnă că și există mâncare? Iar pe de altă parte, avem doruri și dorințe care vin dintr-un loc mult mai profund, emoțional și spiritual. Ca și cum am avea o imagine în minte despre cum ar putea fi viitorul nostru sau tânjim să facem parte din ceva mai mare decât noi înșine sau poate că avem o dorință de a face ceva cu viața noastră, ceva care să aibă un impact de durată. Oare speranța noastră în ceva mai real, mai profund, care aduce mai multă împlinire este un indiciu că există altceva sau altcineva? C.S. Lewis, autorul cărții Cronicile din Narnia, a afirmat odată: „Dacă descopăr în mine dorințe pe care nimic din lumea aceasta nu le poate satisface, singura explicație logică este aceea că am fost creat pentru o altă lume.” Scrierile din Biblie ne explică faptul că această „altă lume” este Raiul și că acest „altcineva” este Dumnezeu și că noi am fost creați după chipul acestuia. Ei bine, nu vorbesc aici despre mâini, picioare și nici chiar despre alunița ciudată pe care o am pe spate. Nu, eu vorbesc despre conștiința mea, despre firea mea, despre capacitatea mea nu numai de a supraviețui, ci și de a crea, de a iubi, de a-mi imagina că toate aceste lucruri Îl reflectă pe Dumnezeul care m-a creat. Ai putea susține că tot ce ne definește, cum ar fi iubirea, bucuria, romantismul, imaginația, creativitatea, toate aceste lucruri nu sunt decât o reacție chimică. Însă cât de extraordinar este ca universul să ia naștere din nimic și să ofere condițiile imposibile și totuși ideale pentru ca viața să existe, ca oamenii să apară ca rezultat al acestui lucru și să se uite la ei înșiși și la alte persoane și să afirme că această improbabilitate nu înseamnă nimic? Pentru că noi trăim ca și cum aceasta înseamnă totul.